World Culinary Awards – inițiativa globală de recunoaștere și recompensare a excelenței în industria culinară și-a anunțat câștigătorii competiției din 2023 într-un eveniment care a avut loc în Dubai, la Atlantis The Royal.
Competiția desemnează câștigători la nivel continental și pentru fiecare țară participantă. În România, pentru a treia oară consecutiv, Restaurantul The Artist, condus de Chef Paul Oppenkamp a obținut distincția Best Restaurant.
Fondat în urmă cu 11 ani, de Paul și Mihaela Oppenkamp, ca restaurant de fine dining, The Artist a avut de la bun început ca obiectiv crearea unei culturi de fine dining autentic în România. Cu o prezență constantă în topurile de specialitate din țară și din străinătate, cu un meniu sublimând ingredientele românești în preparate cu valoare internațională, The Artist și-a câștigat în timp un public care apreciază eleganța discretă și consecvența gastronomiei sale.
”Construim, de 12 ani, în România, un spațiu în care oamenii să poată aprecia o experiență gourmet de nivel internațional, dar cu rădăcini puternice locale,” spune Paul Oppenkamp. ”Am venit și am rămas în această țară fascinat de potențialul său și de bogăția tradițiilor sale culinare, cu dorința să arăt și altora ce am descoperit, să-i invit și pe oaspeții noștri să testeze combinații de gusturi inedite și seducătoare, care aduc România ferm pe harta internațională a gastronomiei. Premiul câștigat săptămâna aceasta, la World Culinary Awards, arată că suntem pe drumul cel bun și ne încurajează să continuăm aventura noastră culinară.”
Situat într-o vilă elegantă din centrul Bucureștiului, The Artist își primește oaspeții cu meniuri noi, care se schimbă o dată pe sezon, cu preparate care valorifică ingredientele locale proaspete, dar și condimentele și aromele internaționale.
”Mulțumim clienților noștri din țară și din străinătate care ne-au votat în competiție și care ne trec pragul știind că vor regăsi aici întotdeauna un meniu care să-i și surprindă, dar să le și confirme așteptările în materie de calitate și creativitate,” spune Paul Oppenkamp.
# # #
Despre The Artist
Restaurantul The Artist a fost fondat și deschis în 2012 de către Paul și Mihaela Oppenkamp, ambii cu experiență extinsă în industria gastronomiei și ospitalității. După mai bine de 12 ani petrecuți călătorind în întreaga lume, dobândind cunoștințe și o profundă înțelegere a gastronomiei fine, Paul și-a pus talentul și experiența la treabă în restaurantul său. Originar din Hoorn, Olanda, Paul Oppenkamp este creatorul meniurilor servite în restaurant, în timp ce Mihaela, originară din București, este gazda și administratorul restaurantului.
În cei 11 ani de existență, restaurantul a primit numeroase recunoașteri și distincții din partea organizațiilor internaționale de ospitalitate și gastronomie.