De la alb la negru și înapoi… e drum lung, masurat in kilometri, dar uneori si in prejudecati. Se pleacă din București, startul se da la Budapesta și se ajunge până dincolo de vise și gânduri, în Banjul. Cei patru lupi negri, adică echipa “Black Wolves” ce a participat anul acesta la raliul Budapest – Bamako Rally, au decis să aibă un obiectiv secundar în această aventură: să redea speranta intr-o lume mai buna, mai mare, mai unita, din care face parte, fara doar si poate, si Continentul Negru.

Lupii trăiesc în armonie cu natura, asadar sprijinul acordat acestui proiect de catre “Style & Nature” a fost unul firesc. “Black is Beautiful” se “poarta” si in Romania, iar acum poți vedea si tu prin ce experiente fascinante a trecut haita noastra de lupi…

Legenda Lupilor Negri

Cei patru români au plecat în prima aventură a vieții lor: From White to Black and back. S-au pregătit, s-au antrenat, au făcut rost de bani și au plecat cu optimism, dorință de necunoscut și încredere că gândurile lor bune îi vor ajuta să străbată cei aproape 20.000 de kilometri în siguranță în raliul Budapest – Bamako, un raliu cu scop caritabil, făcut pentru cei ce poartă în inimă visul de a fi participat la Dakar (acest traseu este fostul traseu Paris -Dakar).

Au avut încredere într-un proiect dincolo de mașina și ocupanții săi, dincolo de toți oamenii pe care i-au cunoscut și care i-au susținut în nebunia neagră a acestui traseu atât de greu pentru omul obișnuit cu smart-chestiile care îi ușurează viața.

Banjul nu este pentru ei finalul aventurii, ci un alt început, pentru că odată ajunși în Banjul, Black Wolves părăsesc siguranța și confortul organizatorilor acestui raliu și o pornesc înapoi spre casă singuri, prin neîmblânzita Africă.  Drumul înapoi stă sub același semn al actelor caritabile și, mai mult decât atât, devine un schimb cultural menit să integreze, poate pentru totdeauna sau macar o perioadă, frânturi de tradiție românească pe pământul arid, și poate chiar total neprietenos pentru un european, al Africii de Vest.
BLACK WOLVES, adică:
Sebi, producător de vise rapide și pilot de mașini lente
Robert, creator carosier și pilot
Emilian, copilot, pasionat de orice are motor
Ion, pasionat de stele, deci și de orientare, deci și de GPS. Globetrotter de mic.

Aventura neagră a Coyotei
Drumul cu Coyota (așa își numesc ei mașina) prin deșert nu este ceva ușor și accesibil. Știau asta de la început. Din momentul în care doi tineri care se gândeau deja de ceva timp la acest raliu, au întâlnit alți doi tineri și au vrut să pună în aplicare tot traseul și participarea. Au facut tot posibilul să se împrietenească, ceea ce nu le-a fost foarte greu, dat fiind faptul că aveau aceleași vise, gânduri și idei.

Initiațiva acestei aventuri a avut-o Lupul Creator de vise, aka Sebi, cel care gândește, umblă, caută să își împlinească visul de a ajunge la kilometrul zero al lumii.  Apoi în haită au intrat pe rând și ceilalți. Echipa s-a format pe bază de suflet și prietenie și așa au rămas până la final și mai mult.

Există și o taxă și niște condiții destul de stricte de participare. Nu este chiar atât de ușor să intri într-o astfel de competiție. Patru-cinci luni au tot trimis acte și hârtii și au reușit să treacă de toate. Au plecat cu două mașini. În cursă doar una, iubita lor Coyota. Cealaltă este o mașină de asistență în cazuri extreme.

Tot traseul este unul de anduranță fizică și psihică, dar si de protejare a mașinii. Sunt părți din traseu în care nu pot trece decât în coloană pentru că sunt kilometri întregi de mine sub nisip. “Frumusetea acestui traseu spre Africa este faptul că la dus noi vom fi într-un mediu organizat, dar când ne vom intoarce vom fi izolati de ceilalți, și asta fiindcă vom sta împreună cu localnicii, asta e dorința noastră, vrem sa le donam lucruri, să gătim cu ei și să-i ajutam cu tot ce putem.  Vrem să simțim din plin ceea ce fac ei și modul lor de a trai. Bineînțeles că o sa le cerem permisiunea de a ne instala cortul la ei în curte. Nu vrem să fim turiști de mașină!  Noi nu mergem să cucerim Africa, noi mergem să ne cunoaștem și să ne schimbam “zemurile” culturale și culinare. Dar traseul la întoarcere poate fi foarte dificil pentru că fiind singuri, nu în mediu organizat, suntem constienți că, practic, se poate întâmpla orice… Dar noi suntem oamenii păcii și vom încerca să rămânem așa” a declarat Sebi înainte de plecare.

Au mers cam 800 km pe zi și mai mult de jumătate a fost pe continentul African. Au trecut prin Ungaria, Slovenia, Italia, Maroc, Sahara de Vest, Mauritania și Mali. Condițiile de drum nu au fost totdeauna prietenoase. Cel putin, din postarile lor de pe facebook, unde au pus zilnic fotografii și impresii, am vazut că Mauritania, de exemplu nu le-a plăcut deloc. O țară frumoasă, păcat că locuită.  Drumul prin această țară i-a zguduit din toți rărunchii. Acolo a fost jaf la drumul mare și abuz, în ciuda faptului ca cei patru s-au dus să ajute, să dea și nu să ia. Dar celelalte țări i-au fascinat.

Au trecut prin orașe îmbibate de mitologie și istorie. Din Tanger au traversat Munții Atlas, mergând spre Muntii Barni pe vechea rută Dakar. Au trecut prin Mauritania prin runele aurii ale Saharei. Bogata fauna a Africii de Vest au vazut-o în Senegal unde au trecut și prin Gambia prin rezervația de cimpanzei înainte de a ajunge în capitala Banjul, destinația finală.

BOX “Ne-am așezat corturile vizavi de Africa. Dupa 50 de minute de traversare, mâine vom fi pe continentul negru. Suntem ok și bucuroși că reușim să ne depășim zilnic limitele pe care credeam că le cunoaștem. Suntem nomazi și mâncăm doar ce gasim pe fiecare bucată de pământ în drumul nostru. Seară bună, România!”

BOX “Am donat și montat plase de țânțari, le-am dat calciu, vitamine și asipirine, am daruit caiete. Există aici copii care nu au văzut în viața lor caiete. Există și un profesor fără pregătire dar cu foarte multă dăruire.”

Nu este prima echipă din România care participă la acest traseu. Poate doar primii din București. Traseul acesta este, de fapt, un concurs care anul viitor face 10 ani. În fiecare an a fost câte o echipă din România. Cei care au fost anul trecut au abandonat mașina, din păcate. Prima cursă a avut loc în 2005 și a strâns la start 42 de echipe. În 2013 s-au înscris 142, dar doar 89 au terminat cursa. Fiind o cursă caritabilă, nu prea intereseaza pe nimeni cine câștigă. Important este să duci cursa până la capat și să îți atingi obiectivul, acela de a dărui.

Plan B: Romania din Africa
Cei patru băieți și o mulțime de posibilități și-au pus în aplicare și planul secundar: au fost primii români care au gătit africanilor mâncare românească, strict românească, la ceaun și foc în curtea lor.  Și-au propus și să mănânce mâncare tradițională și locală în fiecare sat prin care trec. Apoi totul să se concretizeze într-o carte de bucate cu rețete pe care le vor aduna pe traseu. Nu vor să spună prea multe despre carte, ne-au promis doar că va fi plină de povești despre oameni, mâncare facută de oameni și multă aventură și sport extrem.

S-au vaccinat, dar au luat cu ei și trusa de prim ajutor: pastile de malarie și țânțari, dar și pălincă, slană și usturoi.  Au dormit în corturile pregătite de acasă, în casele oamenilor, la diferite hoteluri. Acolo unde au gasit loc, spațiu și bunăvoință.

Negrul a dat din plin până acum: cultură, istorie, bogății, resurse, bestii, dar și oameni. Acum albul dă înapoi: cultură, obiceiuri, mâncare, băutură, imagini, tradiție, gânduri bune, oameni minunați, legenda lupilor.

Ce vor Lupii Negri de la Africa și ce vrea Africa de la voi? 
Noi vrem să pornim proiectul nostru de a spune oamenilor despre locuri pe care nu le cunosc și care nu sunt așa mediatizate. Să le oferim soluții să își petreacă vacanțele, să cunoască rețete și preparate culinare pe care nu le cunosc, un alt stil de viață și de călătorie. Ne-am cam săturat să ne tot plângem că nu avem, nu facem și nu dregem. Dar frica, doar frica ne blocheaza mereu lucrurile primare din noi, devenind doar niste ”furnicuțe” care plătim taxe și facturi. Și frica de necunoscut ne face să plătim oricât pe orice și să avem valori care sunt false. Deci, încercăm să dezvăluim puțin din frica noastră și să o arătăm și altora interesați, poate ca și noi!

De ce Black Wolves?
Ne-am ales un simbol puternic care să ne ridice moralul în momentele grele, tocmai prin faptul că e atât de legat de moștenirea noastră geto-dacă. Doi prieteni neînfricați, cu puternice legături și o moștenire care îi leagă pentru todeauna, dat fiind faptul că sunt uniți într-un inel, simbol al infinitului, al unității, dar și al unui contur de lună plină.  Deși uniți, fiecare are însă povestea lui. Lupii negri, animale nobile și devotate, se împletesc cu istoria și mitologia legată de stindardul dacilor, care după însemnarile lui Mircea Eliade s-ar numi ei înșiși lupi. Această vietate, în egala masură temută și îndrăgită, prototip al razboinicului înnascut și model de demnitate, a fost personificată și aleasă totem de către geto-daci. Ei au dorit, firește, să semene și să se comporte ca divinitatea lup. Au invocat-o în luptă, dar și în alte împrejurări, așa cum îl prezintă obiceiurile, mitologia, folclorul și arta populară, românească. Ba chiar o tradiție a oamenilor-lupi este atestată de Herodot și pentru neuri, locuitori străvechi ai actualului pământ românesc. Acești oameni au reputația de a fi vrăjitori, căci atât sciții, cât și elinii stabiliți în Sciția spun că o dată pe an fiecare dintre neuri se preschimbă în lup, pentru puține zile, și că pe urma își recapătă îndată forma.

Black Wolves este o idee, un vis colectiv cu numeroase componente și visatori deopotrivă. O bucățică de România pe care și-au dorit să o ducă departe ca să povestească lumii cât e de frumoasă. Au vrut să arate că există și un alt fel de a vedea lucruri noi, de a cunoaște oameni noi, de a călători diferit și a trăi altfel.

Înapoi acasă
În timp ce tu citești articolul, Sebi, Ion, Emi și Robert sunt pe drumul de întoarcere,  străbătând Marocul, deplin liniștiți, deși Mauritania (atât la dus cât și la întoarcere) i-a zguduit cu mult mai mult decât se așteptau.

În ciuda evenimentelor neplăcute, bucuria, liniștea și viața simplă au primat în sufletul băieților, eclipsând orice fel de supărare. Nu ai cum să fii altfel când vezi bucuria și curiozitatea din ochii oamenilor atunci când le vorbești despre locurile de unde vii sau când gustă din mâncarea noastră tradițională sau atunci când le dăruiești, sperând din tot sufletul ca ei, după plecarea ta, să nu simtă că li s-a luat, ba din contră, să prindă aripi, să creadă că există bine și bun încă în lume și că pot cunoaște mai mult decât dura realitate înconjurătoare.

Cu fiecare “pas” pe care-l face COYOTA înapoi spre casă, deși vântul a șters urmele lăsate pe dune, iar oceanul a spălat și el la rândul său amprentele roților din nisip, băieţii se întorc împăcaţi, dar şi înfometaţi să o pornească din nou, din liniştea pe care au reînvăţat-o în Africa, la drum. E mult mult loc de făcut mult bine în lume.

BOX: “De un bun simț incredibil, oamenii de aici au primit cu bucurie și ne-au umplut sufletul cu zâmbetele lor largi și albe, sincere și venite din inimă. Ne-au umplut sufletul cu bucuria din ochii lor limpezi, cu felul lor umil de a primi, iar bucuria asta, atât de simplă, venită din lucruri prea mici, ne face să realizam înca o dată că e atât de simplu să faci un bine, e atât de simplu să-ti clădești o viață întru bine și atât de simplu să fii Om, cu O mare. Trebuie doar să vrei!”

[See image gallery at www.styleandnature.ro]

The post “Black is Beautiful”, un proiect “Black Wolves” in parteneriat cu “Style & Nature Romania” appeared first on .

Spre finalul cursei, traseul nostru a trecut si prin Kaye Boubou, un loc cu o populatie foarte mică în regiunea Kaolack din Senegal (cele mai apropiate orase majore includ Kaolack, Serekunda, Thies si Ziguinchor) si prin Wassadougou, care, la rându-i, este un loc cu o populatie mică, aflat în regiunea Tambacounda din Senegal (cele mai apropiate orase majore fiind Bissau, Kaolack, Ziguinchor si Serekunda).

Facem un mic popas în Janjanbureh sau Jangjangbureh, care este un oras fondat în 1832 pe insula Janjanbureh în râul Gambia în estul orasului Gambia. Acesta a fost cunoscut anterior ca Georgetown si a fost al doilea ca mărime din tară.Insula este cunoscută pe plan local ca McCarthy Island, accesul făcându-se printr-un pod de pe malul sudic, iar pentru feriboturile cu bărci mici sau cele ale guvernului, de pe malul nordic. În anul 1995, atât orasul Georgetown cât si MacCarthy Island au fost redenumite Janjanbureh, acesta fiind si numele cartierului în care se află orasul Janjanbureh.

URA! Am reusit! Suntem fericiti! Am ajuns cu bine la finalul cursei noastre. Misiunea noastră a fost îndeplinită!

Ultimul punct al traseului: Banjul (fostă Bathurst), este capitala Gambiei si se se află pe insula St Mary (Banjul Island), unde râul Gambia intră în Oceanul Atlantic. Insula este conectată la continent prin poduri, dar si prin feriboturi. Numele orasului provine de la populatia Mandé, care adunau fibre specifice insulei, folosite la fabricarea de frânghii. Bang julo este Mandinka (Mande), termenul pentru fibrele din coardă. Pronuntia gresită a dus, astfel, la cuvântul Banjul.

În anul 1651, Banjul a fost ”închiriat” de către ducele de Courland de la regele Kombo, ca parte a colonizării Couronian. În anul 1816, britanicii au fondat Banjul ca post comercial si ca bază pentru suprimarea comertului cu sclavi si au redenumit Insula Banjul – Bathurst, după numele lui Henry Bathurst, secretarul Biroului Colonial Britanic. Numele a fost schimbat în Banjul în anul 1973. La data de 22 iulie 1994, Banjul a fost scena unei lovituri de stat, în care presedintele Dawda Jawara a fost răsturnat si înlocuit cu actualul presedinte, Yahya Jammeh. Pentru a comemora acest eveniment, a fost construit Arch 22, ca un portal de intrare în capitală. Poarta este de 35 de metri înăltime si se află în centrul unei piete deschise. Acesta găzduieste un muzeu textil.

Banjul a devenit foarte popular ca o destinatie de vacantă, în special pentru britanici, dar si pentru alti europeni, iubitori ai Africii.

Pentru cele mai populare destinatii, turistii pot merge cu celebrele taxiuri verzi. Si nu numai! Pot fi închiriate biciclete, dar si masini disponibile de la Avis si AB, ambele de la Hotelul Senegambia, care costă aproximativ 1500 dalasi /zi pentru o masină mică.

Printre atractiile orasului se numără Gambian National Museum, Albert Market, Banjul State House, Banjul Court House, African Heritage Museum, două catedrale si câteva moschei.

Banjul este centrul economic si administrativ al tării si include Banca Centrală a Gambiei. Principala industrie a tării este prelucrarea de arahide, dar si ceara de albine, lemnul de palmier, uleiul de palmier si pieile de animale sunt, de asemenea, expediate din portul orasului Banjul.

Vremea în Banjul este foarte caldă pe tot parcursul anului, având un climat tropical umed si uscat. Orasul are un sezon uscat de lungă durată, care se întinde din noiembrie până în iunie si un sezon relativ scurt umed, care acoperă cele patru luni (iulie-octombrie). De obicei, august este cea mai ploioasă lună. Temperaturile sunt oarecum constante, desi tinde să fie putin mai rece în timpul sezonului umed decât în cel uscat. Orasul este deservit de Aeroportul International Banjul.

Multumim, Africa, pentru tot ce ne-ai oferit, cu bune si cu rele! Sigur vom reveni! Îti spunem acum la final de drum: LA REVEDERE, AFRICA! Pe curând!

The post LA REVEDERE, AFRICA! appeared first on .

Saint-Louis a fost capitala coloniei franceze din Senegal din 1673 până în 1902 și a Africii de Vest Franceze din 1895 până în 1902, când capitala a fost mutată la Dakar. Inima orasului vechi colonial este situat pe o insulă îngustă care are puțin peste 2 km lungime si aproximativ 400 m lătime în râul Senegal. Saint Louis are doar două sezoane, sezonul ploios (iunie-octombrie), caracterizat prin căldură, umiditate si furtuni, si sezonul uscat (noiembrie-mai), caracterizat prin briza oceanului rece si praf de vânturile Harmattan. În 2011, un film documentar a descris Saint-Louis ca orasul din Africa amenintat de creșterea cea mai mare a nivelului mării.

Saint-Louis a fost înfiintat în 1659 de către comercianți francezi pe o insulă nelocuită numit Ndar. Acesta a fost botezat Saint-Louis-du-Fort, ca omagiu adus regelui francez Ludovic al XIV-lea. Aceasta a fost prima așezare franceză permanentă în Senegal.

Louis Faidherbe, care a devenit guvernator al Coloniei Senegal în 1854, a contribuit foarte mult la dezvoltarea si modernizarea din Saint Louis. Proiectele sale pe scară largă a inclus construirea de poduri, aprovizionarea cu apă potabilă, precum si constructia unei linii de telegraf pe uscat la Dakar.

Astăzi, bogat în trei secole de istorie, cu un fond cultural, geografie, arhitectură si alte caracteristici, Saint-Louis este o punte de legătură între savană si desert, ocean si fluviu, traditie si modernitate, islam si crestinism, Europa si Africa.

Cu o societate cu un stil de viată distinctiv, Saint-Louis si-a păstrat identitatea sa unică. “Nimeni nu vine si nu pleacă fără a se îndrăgosti de acest oras “, spun cu mândrie oamenii săi care consideră Saint-Louis ca locul de nastere al senegalezului Teranga, cuvântul wolof pentru ospitalitate. Turismul constituie o parte importantă a economiei Saint-Louis.

Orasul păstrează o mare parte a morfologiei sale de secol XIX, amintind de alte orase ca Bahia, Cartagena, Havana si New Orleans. Datorită aspectului său distinctiv, a numeroaselor situri, a festivalurilor sale internationale de muzică si expozitii culturale, Saint-Louis atrage multi turisti în fiecare an.

Printre numeroase situri naturale din Saint-Louis amintim Parcul National Langue de Barbarie (care găzduieste cormorani, flamingo roz, pelicani, stârci, rate), Parcul National Djoudj (al treilea cel mai mare parc ornitologic din lume), Rezervatia de Fauna Gueumbeul (aici găsim adăposturi de păsări si specii pe cale de disparitie, Gazela Dama, maimuta Patas), plaje, cum ar fi cea de la Langue de Barbarie, colonia de la Makhana, barajul Maka-Diama si cabane de vânătoare, aflate pe partea de sud a râului Senegal.

Saint Louis este renumit si pentru cultura sa urbană. Astfel, mostenirea signares trăieste în multe festivaluri ale orasului si este cultivat prin afisajul public, pentru a ajuta Saint-Louis să renască, fanals sunt procesiunile pe timp de noapte cu felinare de hârtie gigant si au loc de Crăciun, iar despre Festivalul de Jazz de la Saint-Louis se stie că este cel mai important festival de jazz din Africa. Jazz-ul a devenit popular în anii 1930, atunci când înregistrările produse în Cuba au fost difuzate la radio.

Arhitectura colonială, caracteristică orasului Saint-Louis, împreună cu planul său de oras obisnuit, pozitia sa pe o insulă, la gura de vărsare a râului Senegal si sistemul de chei, dă aspectul distinctiv si identitatea proprie, care au ridicat insula la rangul de patrimoniu mondial, fiind înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial în anul 2000.

Educatia este un alt aspect important al Saint-Louis. Cu o influentă mare asupra educatiei în timpurile coloniale este acum un centru de excelentă de învătământ prin Universitatea Gaston Berger (1990) si Academia Militară Charles Ntchorere (înfiintată în 1922, misiunea sa fiind aceea de a oferi elevilor săi o formație morală cu privire la principiile de patriotism, onoare și disciplină).

Saint Louis a fost si locul de nastere sau casa unor oameni celebri, cum ar fi El Hadj Malick Sy, Cheikh Ahmadou Bamba Mbacké, Alfred-Amédée Dodds, abatele David Boilat, naturalistul Michel Adanson, Louis Faidherbe, politicienii Blaise Diagne si Lamine Gueye, jucătorul de fotbal El Hadji Diouf, dar si a fotografului francez François-Edmond Fortier.

Si acum, la drum! Urmează Kaye Boubou,Wassadougou si Georgetown!

Teodora Marin

[See image gallery at www.styleandnature.ro]

The post Saint-Louis – o punte între Europa și Africa appeared first on .

Până în 1958, Nouakchott a fost foarte putin mentionat în perioada precolonială si istoria colonială, fiind doar un oras mic cu doar 200 de persoane care se îndeletniceau cu pescuitul. Se pare că berberii musulmani Almoravids provin din această zonă. În ciuda numelui său, bazat pe o expresie berberă – “locul vânturilor” – orasul a fost ales drept capitală pentru climatul său moderat si amplasarea centrală în interiorul mării, fiind asezată pe una dintre cele mai importante rute comerciale din Africa de Vest. În 1958, Mauritania a fost formată ca republică autonomă în cadrul Comunitătii franceze, iar din 1960 devine tară independentă, cu capitala la Nouakchott.

Nouakchott este construit în jurul unui străzi mari, mărginită de copaci, Avenue Abdel Nasir, care trece prin nord-est de centrul orasului de la aeroport. Alte străzi importante sunt numite în limba franceză după figuri notabile ale Mauritaniei sau internationale din anii `60: Avenue Abdel Nasser, Avenue Charles de Gaulle, Bulevardul Kennedy, Bulevardul Lumumba etc.

Orasul Nouakchott se poate mândri cu singura universitate din Mauritania, deschisă în anul 1981. Aproximativ 8000 de studenti studiază acolo, având un impact considerabil asupra orasului. Dar există si alte institutii de învătământ superior care includ Scoala Natională de Administratie si Institutul National de Studii Avansate Islamice. Există multe scoli primare si secundare, printre cele mai proeminente sunt Scoala Americană Internatională din Nouakchott si Scoala Lycée Français Théodore Monod.

Atractiile din Nouakchott includ, printre altele, Muzeul Nouakchott, multe piete, inclusiv Nouakchott Silver Market, dar si plaje. O plajă este dedicată bărcilor de pescuit unde multe specii de pesti pot fi cumpărate în stare proaspătă. Orasul găzduieste, de asemenea, Biblioteca Natională si Arhivele Nationale. Nouakchott este locul principal din Africa de unde se distribuie în lume meteoritii nativi din Sahara. În centrul orasului, se află moscheea donată de Arabia Saudită, iar mai la sud, o moschee marocană. Desi islamul este religia de stat în Mauritania, Nouakchott include si Catedrala Sf. Iosif, o catedrală catolică.

Obiectele traditionale de artizanat din Mauritania sunt disponibile în hoteluri, în muzee, si în magazinele destinate turistilor din Avenue Kennedy. Bijuteriile de argint – cum ar fi brătări si cercei – sunt cele mai populare suveniruri. De asemenea, pot fi achizitionate si covoare din lână de cămilă, dar si sei de cămilă si cufere din lemn, care sunt specifice stilului de viată nomad, pe cale de disparitie, din Mauritania.

Cele mai multe dintre restaurantele din Nouakchott oferă cam acelasi meniu – pizza simplă, hamburgeri, sandwich-uri si salate. Dar există si locuri mai frumoase, cum ar fi Planul B, New Rest sau Iman, care oferă fripturi, fructe de mare si chiar curry!

Se poate dormi la Novotel (Tfeila) si Hotel Mercure, dar se va plăti pentru confort un pret pe măsură (european!). Altă variantă, mai putin costisitoare, este Hotel Halima, aflat chiar în spatele hotelului Novotel, sau ne putem caza în centrul orasului la Hotel Houda sau Hotel Atlas. Voi alegeti!

Si cum mai avem de parcurs câteva sute de kilometri până la finalul expeditiei, nu mai stăm la povesti! Ne îndreptăm spre Saint Louis! Ne asteaptă!

Teodora Marin

The post Nouakchott – ”locul vânturilor” appeared first on .

Principala industrie a orasului este exploatarea aurului si a cuprului.

Istoria Akjoujt este legată de cupru. Regiunea Inchiri a fost cunoscută pentru cupru încă de acum 20.000 de ani. Civilizatiile vechi au utilizat cuprul pentru confectionarea armelor si a ambarcatiunilor. Apoi oamenii au abandonat regiunea, aici locuind în conditiile vitrege ale desertului, doar beduinii. În 1940, geologii au găsit filoane mari de minereu de cupru aproape de Akjoujt. În 1970, anglo-americanii au încercat să deschidă o mină de oxid, dar au esuat si au pierdut echivalentul a 300 de milioane de dolari din zilele noastre. După aceea, în următorii 35 de ani, câteva companii din Mauritania au vrut să le preia, dar fără succes!

Locuitorii din Akjoujt fug departe de asa-zisul oras. Toate persoanele care lucrează sau sunt educate părăsesc orasul în căutarea unor locuri mai bune.

Verile sunt foarte fierbinti cu temperaturi care depăsesc 50 de grade Celsius. Casele, făcute din noroi, sunt rare, dar au un design interesant, dar cel mai important este faptul că sunt foarte răcoroase!

Aici, astăzi mai există doar câteva cronometre vechi si băutori de ceai lenesi.

Akjoujt este un oras asistat de Banca Mondială.
Din fericire, în 2005, o companie australiano-canadiană a început proiectul din nou, oferind oamenilor din Akjoujt speranta de a avea unele venituri reale si beneficii pentru populatia lor .
Dar, cum călătorului îi stă bine cu drumul, si noi ne gândim la următoarea escală: Nouakchott!

Teodora Marin

The post Akjoujt, orasul – fantoma appeared first on .

Orasul este împărtit în patru zone majore: centrul orasului, care include si aeroportul; la nord – Numerowatt, la sud – Cansado, care se află în zona centrală rezidentială, iar în sudul îndepărtat există un asa-zis ”oras-dormitor” pentru Port Mineralier. De aici, minereul de fier este extras din Zouerat si exportat.

În Oceanul Atlantic, Cabo Blanco este singurul loc din lume care are o colonie de monk seal . Cu toate acestea, din 1997, viabilitatea coloniei a fost amenintată, dar rămâne, fără discutie, una dintre atractiile principale. Orasul are si multe piete, dar si un cimitir de nave aflat în portul Nouadhibou unde este ”locul de veci” a peste 300 de nave, fiind considerat cel mai mare cimitir de nave din lume. O altă atractie a locului este trenul de marfă care transportă minereu de fier din Zouerat până aici, având reputatia de cel mai lung tren din lume.

În apropiere se află Parcul National Banc d’Arguin care se află din 1989 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Activitatea economică majoră este pescuitul. Cu toate acestea, cea mai mare industrie este de prelucrare a minereului de fier care este transportat cu trenul din orasele miniere interioare ale Zouérat si Fdérik.

La 30 iunie 1973, atunci când a avut loc cea mai lungă eclipsă de soare din secolul XX, o rachetă Aerobee a fost lansată la Nouadhibou pentru cercetare solară. De asemenea, orasul mai are si reputatia de centru de tranzactionare a meteoritilor găsiti în Sahara.

Orasul Nouadhibou este legat de coastă prin autostrada RN2, care ne poartă pasii spre capitala Nouakchott, aflată la o distantă de 450 km! Dar până acolo, mai facem un mic popas în Akjoujt!

Teodora Marin

The post Nouadhibou, orasul de Fier appeared first on .

Orasul are un avantaj – cornisa, care este este situată în interiorul orasului si de-a lungul coastei. Este una dintre cele mai frumoase din regiunea Laayoune – Boujdour. Plaje pustii, magice si pitoresti se întind pe sute de kilometri de-a lungul coastei.

Plaja Awziwalt este una dintre locatiile sale originale. Aceasta este situată la aproximativ douăzeci de kilometri sud de Boujdour. Este o plaja foarte mare, virgină, fiind întinsă pe mai multi kilometri, fiind separată de o faleză stâncoasă, ceea ce face accesul dificil.

În provincia Boujdour există si alte forme de relief: dune de nisip, lacuri de sare, dar si un lant de stânci, cu o întindere pe multi kilometri, cu surse de apă sulfuroase.

Una dintre cele mai frumoase regiuni ale provinciei Boujdour esta cea a orasului Gueltat – Zemmour, cu câmpiile sale si cu terenul accidentat, cu oazele si sursele sale de apă dulce. Situl este localizat în interiorul provinciei, care îi conferă o frumusete unică diferită fată de celelalte situri de coastă din această regiune.

Fauna este bogată si include vulpi, hiene, pisici sălbatice, lupi, antilope, capre si cămile. Cămila este un semn de prestigiu si bogătie! Carnea sa este cea mai consumată, iar grăsimea este utilizată pentru a trata anumite boli respiratorii. De asemenea, este un mijloc util de transport pentru a ajunge în colturile inaccesibile.

În arta traditională, provincia este renumită pentru dinamismul său, fiind specializată în trei domenii principale: pielărit, metal (fabricarea de bijuterii, arme etc.) si lemn. La acestea se adaugă si confectionarea de corturi, care sunt realizate din păr de capră si lână neagră. De asemenea, orasul Boujdour ne aminteste de orasele americane prin lungimea principalelor artere si a bulevardelor sale largi. Terenul din desert oferă si oportunităti enorme pentru masinile sport, motociclete si raliuri! Este un oras cu mari perspective în viitor!

Si acum din nou la drum! Ne asteaptă Nouadhibou!

Teodora Marin

[See image gallery at www.styleandnature.ro]

The post Boujdour, Satul Pescarilor appeared first on .

Cine a avut initiativa acestei aventuri?
Sebi, adică producătorul de vise, care se tot gândeste, caută, umblă să îsi îndeplinească visul de a ajunge la kilometrul zero al lumii.

Există o taxă de participare?
Există o taxă si niste conditii destul de stricte de la organizatori. Patru-cinci luni am tot trimis acte, hârtii etc., si, într-un final, ne-am bucurat că am reușit să trecem de toate: să avem vize si să fim în regulă cu toate. Deci, plecăm mâine-poimâine si sperăm să ne întoarcem cu multe povestiri si lucruri, si să ducem toate cadourile si donatiile pe care le avem pentru oamenii care nu au sansa pe care noi o avem!

Cum s-a conturat echipa si pe ce criterii?
Doar pe suflet si prietenie.

Cu ce fel de masină plecati la drum, cum ati pregătit-o?
Plecăm cu două masini. În cursă plecăm doar cu una, cealaltă este o masină de asistentă în cazuri extreme.

 Traseul este unul dificil, sunteti pregătiti – fizic si psihic – pentru aceasta experientă?
Drumul prin România ne sperie putin datorită stilului de condus. Tot traseul este unul de andurantă fizică si psihică, dar si de protejare a masinii. Sunt părti din traseu în care nu putem trece decât în coloană pentru că sunt kilometri întregi de mine sub nisip. Frumusetea acestui traseu spre Africa constă în faptul că la dus noi vom fi într-un mediu organizat, dar când ne vom întoarce vom fi izolati de ceilalti, si asta fiindcă vom sta împreună cu localnicii, asta e dorinta noastră, vrem să le donăm lucruri, să gătim cu ei si să-i ajutăm cu tot ce putem.  Vrem să simtim din plin ceea ce fac ei si modul lor de a trăi. Bineînteles că o să le cerem permisiunea de a ne instala cortul la ei în curte. Nu vrem să fim turisti de masină!  Noi nu mergem să cucerim Africa, noi mergem să ne cunoastem si să ne schimbăm “zemurile” culturale si culinare. Dar traseul la întoarcere poate fi foarte dificil pentru că fiind singuri, nu în mediu organizat, suntem constienti că, practic, se poate întâmpla orice… Dar noi suntem oamenii păcii si vom încerca să rămânem asa. Fizic, suntem cam obositi după ultimele zile de alergări, verificări si pregatiri si adrenalina e la maxim, sângele circulă parcă mai repede în vine, dar totul va fi bine, sunt convins de asta!

Sunteti prima echipă românească ce participă la un astfel de “concurs”?
Cred că suntem doar primii din Bucuresti. Traseul acesta este, de fapt, un concurs care anul viitor face 10 ani, dar noi stim de el cam de acum 5-6 ani. În fiecare an a fost câte o echipă. Chiar anul trecut au fost colegi dar care, din păcate, au abandonat masina. Prima cursă a avut loc în anul 2005 si a strâns la start 42 de echipe. În 2013 au fost înscrise 142, dar doar 89 dintre ele au terminat cursa. Anul acesta vă vom povesti noi ce am facut! Ce este sigur e faptul că suntem primii care le vom găti mâncare româneasca, strict românească, si o vom face la ceaun, oamenilor pe care îi vom întâlni si ne vor îngădui acest lucru.

Cine sunt cei care vă sprijină în acest demers?
O să facem o listă cu cei care au dorit să ne lase să le spunem numele. Dar tin să multumim din suflet si celor care ne-au ajutat, fără să dorească să spunem acest lucru.

 De ce Black Wolves?
Ne-am ales un simbol puternic care să ne ridice moralul în momentele grele, tocmai prin faptul că e atât de legat de moştenirea noastră geto-dacă. Doi prieteni neînfricaţi, cu puternice legături şi o moştenire care îi leagă pentru todeauna, dat fiind faptul că sunt uniţi într-un inel, simbol al infinitului, al unităţii, dar şi al unui contur de lună plină.  Deşi uniţi, fiecare are însă povestea lui. Lupii negri, animale nobile şi devotate, se împletesc cu istoria şi mitologia legată de stindardul dacilor, care după însemnările lui Mircea Eliade s-ar numi ei înşişi lupi. Această vietate, în egală măsură temută şi îndrăgită, prototip al războinicului înnăscut şi model de demnitate, a fost personificată şi aleasă totem de către geto-daci. Ei au dorit, fireşte, să semene şi să se comporte ca divinitatea lup. Au invocat-o în luptă, dar şi în alte împrejurări, aşa cum îl prezintă obiceiurile, mitologia, folclorul şi arta populară, românească. Ba chiar o tradiţie a oamenilor-lupi este atestată de Herodot şi pentru neuri, locuitori străvechi ai actualului pământ românesc: Aceşti oameni au reputaţia de a fi vrăjitori, căci atât sciţii, cât şi elinii stabiliţi in Sciţia spun că o dată pe an fiecare dintre neuri se preschimbă în lup, pentru puţine zile, şi că pe urmă îşi recapătă îndată forma.

Ce vor Lupii Negri de la Africa și ce vrea Africa de la voi?
Noi vrem să pornim proiectul nostru de a spune oamenilor despre locuri pe care nu le cunosc si care nu sunt asa mediatizate. Să le oferim solutii să îsi petreacă vacantele, să cunoască retete si preparate culinare pe care nu le cunosc, un alt stil de viată si de călătorie. Ne-am cam săturat să ne tot plângem că nu avem, nu facem si nu dregem. Dar frica, doar frica ne blochează mereu lucrurile primare din noi, devenind doar niste ”furnicute” care plătim taxe si facturi. Si frica de necunoscut ne face să plătim oricât pe orice si să avem valori care sunt false. Deci, încercăm să dezvaluim putin frica si să o arătam si altora interesati, poate ca si noi!

Ce se va întâmpla pe traseu, cât durează tot traseul? Câti kilometri?
O să vă spunem totul, sperăm, zilnic, o să vă tinem la curent cu ceea ce se întâmplă pas cu pas. Vom parcurge aproape 20.000 de kilometri, în jur de 550 km pe zi si mai mult de jumătate va fi pe continentul african. Vom trece prin Ungaria, Slovenia, Italia, Maroc, Sahara de Vest, Mauritania si Mali. Uneori, vor fi si conditii de drum mai putin prietenoase. Dar, toate la timpul lor, o să vă arătăm si povestim pe parcurs!

Sunteti vaccinati?
Da, avem ceva litri de tuică si alti câtiva de pălincă. Si parcă era si niste slănină si ceva usturoi.

Experienta ta, a voastră, în productii pentru Tv si film, se va concretiza în….?
As dori să nu o punem pe asta!  Eu sunt aici doar un băiat care o să gătească, o să conducă, o să facă fotografii, adică o să facă cam ceea ce îi place…În Africa, nu mai contează! În Africa, voi fi doar producător de vise!

Câteva cuvinte despre carte?
Mda… Voi, cei de la Style&Nature, stiti cam tot despre proiectul acesta.  Si mă bucur că sunteti lângă noi si ne sustineti. Ne ajutati cu ce puteti si cum puteti în vremurile astea în care toti îsi tin banii, să nu cumva să sărăcească, că doar e criza, nu? În loc să ajute alti oameni, care chiar nu au nimic. Noi am încercat să le spunem celor cu care am vorbit că o haină mică într-un dulap mult prea mare poate fi folositoare cuiva… Dar, din păcate, putini aud, nu le pasă!
În legătură cu cartea, vă spun doar că va fi plină cu povesti despre oameni, mâncare făcută de oameni si alături de care vom sta si vom învăta, îi vom asculta si vă vom împărtăsi si vouă povestea lor,  va mai fi si multă aventură si sport extrem. Si multe altele! Va fi o surpriză!

Ce veti mânca, bea în următoarea perioadă?
Ne-am propus să mâncăm mâncăruri traditionale din fiecare sat prin care vom trece în care vom trece si vom bea ce ni se va oferi, bineînteles tot din zonă.

Ce nu trebuie să vă lipsească din bagaje si din trusa de prim ajutor?
Fără discusie, pastilele de malarie si tântari.

Unde veti dormi si care sunt conditiile de igienă în zonele pe care le veti traversa?
Vom dormi si ne vom odihni în corturile pe care le avem în masină si care se desfac. În general, oamenii simpli sunt curati, dar o să vă spunem exact de la fata locului când vom ajunge.

Care este Marele Premiu?
Marele premiu va fi câstigat doar atunci când ne vom întoarce acasă sănătosi, iar tot ce ne-am propus am reusit să ducem la bun sfârsit si că ne-am înlăturat frica de orice din fotoliul confortabil!

The post Să-i însotim spre Africa – Style&Nature întreabă, Lupii Negri răspund appeared first on .

Marea pătrunde la Sidi în şapte valuri puternice care se sparg în faţa “marabou de Sidi-alb-Ifni”, motiv pentru care orasul a primit numele său. Clima este temperată, similară celei din Insulele Canare, dar cu conditii speciale climatice, datorită apropierii sale de munţii Atlas şi mare, dar şi datorită vânturilor venite dinspre Sahara si Oceanul Atlantic care formează un mix unic.

Baamarani sau nativii din Ifni îsi împart viaţa lor liniştită cu familia, cu rugăciunea, dar şi cu animalele lor. Ei sunt un popor bun si nobil. Bărbaţii din Ifni poartă aceleaşi haine ca si ceilalti berberi din sud de Maroc, lenjerie de corp din bumbac alb, rochii largi si tunici, în general, albe, şi un turban alb. În picioare, sunt încăltati cu papuci. Femeile din nord poartă, de asemenea, haine albe, dar în Isbuia, vesmintele sunt de un albastru închis, asemenea celor pe care le poartă femeile din deşert. Îsi acoperă capetele cu niste jaique, dar nu si feţele, ca toate femeile berbere. Ele sunt frumoase, subţiri, cu feţe ovale, ochi mari negri şi ten arămiu.

În acest oras îndepărtat, dacă vei întâlni doi oameni de diferite rase şi religii îti dai seama, într-o clipă, că pot împărti cu usurintă momente fericite sau triste din viata lor. Si asta nu se poate explica prin cuvinte. Totul vine de la sine! În cursul anului, Sidi Ifni sărbătoreşte şase evenimente importante: două sunt creştine, Crăciunul şi Paşte, iar patru sunt arabe, El Mulud, Aid el Kebir, Aid el Seguer (la sfârşitul lunii de Ramadan) si Aacher.

În pieţe, chitara răsună în aer, iar spre amurg credinciosii se uită spre Mecca. Este vremea rugăciunii! Dinspre moschee se aude sunetul inconfundabil al rugăciunii, învăluit de un vânt calm si un cer de foc, asa cum numai în Africa poti vedea! Lăsăm cu regret în urmă totul si pornim iarăsi la drum spre următorul punct al traseului nostru african: Bojdour

Teodora Marin

[See image gallery at www.styleandnature.ro]

The post Sidi Ifni, orasul berberilor appeared first on .

În marginea de sud a orasului este situat mausoleul fondatorului dinastiei Alaouite de Maroc, Moulay Ali Cherif. Acesta a fost reconstruit în 1965, după ce a fost distrus de cresterea nivelului râului Ziz.

Rissani este vechea capitală a Tafilalet, aflat la o răscruce de drumuri între nord si sud si care a dat orasului o anumită însemnătate în perioada anterioară.

Fost centru-caravană, Rissani rămâne un important centru comercial din regiune, cu un bazar mare (souk), mai ales în zilele de marti, joi si duminică, fiind cunoscut în mod special pentru comercializarea produselor din piele de capră, dar si a mirodeniilor, plantelor si animalelor.

Când ajungi în Rissani ai multe lucruri de văzut si te asteaptă multe surprize plăcute în care îti poti petrece timpul. De exemplu, închiriază o bicicletă si du-te la hamam, ia-ti ca amintire pentru un pret foarte mic, doar 0,5 euro, un suvenir Rissani – farfurii realizate din hârtie de palmier, confectionate de femeile din oras si vândute pentru a-si putea cumpăra propriile haine sau bijuterii din aur. După aceea, mănâncă la Rue du café centre ville Rissani! Si apoi bea o apă minerală Sidi ali sau Sid hrazem doar cu 0,5 euro. Sfat: nu plătiti mai mult!

Si pentru un somn usor, poti opta pentru un hostel din centrul orasului, Rissani Youth Hostel, care organizează excursii în desert, dar si pentru varianta mai romantică (considerată mai sigură), cea a unei nopti petrecute în Sahara, care se află doar la 30 km, parcursi cu masina în doar 30 de minute!

Si uita asa, pornim din nou la drum spre următorul punct al traseului nostru: Sidi Ifni

Teodora Marin

The post Rissani – oaza din ”poarta” Saharei appeared first on .